Viata e un adevarat tur al asteptarii.
Mereu asteptam momentul viitor, dimineata urmatoare, telul urmator, visul urmator. Si mi se pare ca are sens pana la urma, fiindca a nu avea o noua asteptare la modul propriu, nu figurat, e chiar trist. Ca sa nu mai vorbesc de modul figurat, cand avem asteptari legate de ceilalti sau de anumite situatii. In orice caz, am ajuns la concluzia ca asteptarea e buna. Decid ca de acum incolo sa elimin din vocabularul si comportamentul meu termenul nerabdare. La ce bun atata nerabdare, cand pot foarte bine sa astept. E chiar frumos sa astepti, fara a avea asteptari. Sunt impotriva asteptarilor legate de oamenii din jur, fiindca sunt chiar inutile. E clar ca nimeni nu poate fi chiar 100% pe masura asteptarilor noastre. Asa ca mai bine renuntam la aceste expectative ilogice si daunatoare.
In orice caz, asteptarea propriu-zisa implica un termen si un sens. Nu poti sa astepti ceva care nu exista sau in care nu crezi. De pilda, cunoasterea posibilului tel la care vrei sa ajungi din punct de vedere profesional, face asteptarea si munca adiacenta mai usoara. Daca crezi ca poti sa ajungi intr-un loc pe care deja il vizualizezi, e posibil, cu multa rabdare, sa si ajungi acolo. Daca stii ca acolo, undeva, te asteapta o persoana ideala pentru tine, in care chiar crezi, dar despre care nu cunosti nimic, pe care n-o poti vizualiza in niciun fel, chiar daca iti trebuie enorm de multa rabdare, cu siguranta ca la un punct terminus al asteptarii calme, o vei intalni! Asa mi se va intampla si mie, mai ales acum, fiindca am de gand sa astept persoana potrivita pe care in 22 de ani de viata n-am intalnit-o nicio secunda. Nici macar nu stiu cum arata, cu ce se ocupa, ce viseaza. Si imi place asta, fiindca imi alimenteaza curiozitatea. Da, recunosc: nu l-am intalnit pe Mr. Right si poate va trece mult timp pana cand il voi intalni. Cu siguranta cel putin dupa ce imi termin studiile doctorale!
Asteptarea e frumoasa: ai timp sa te analizezi, sa analizezi restul lumii, sa interactionezi cum si cand vrei cu ceilalti, sa ai libertate, dar o libertate limitata de telul spre care tinzi, acel deziderat personal, acea nevoie a sufletului fara de care viata ar fi searbada.
Nerabdarea e o prostie, fiindca uiti de fapt nevoia primordiala si te indrepti spre orice ti se ofera in proximitate, fara a cumpani lucrurile, fara a vedea crasa nepotrivire.
Pe toate planurile, asteptarea are un rol, la fel si rabdarea, iar rasplata pentru cele doua e minunata de fiecare data, fiindca a presupus efort si timp. Totul cere timp in viata, si noi uitam asta in acest secol al vitezei. Dar nu timpi morti, ci un timp in care sa ne formam, sa ne cultivam, sa muncim pentru tot ceea ce ne dorim, pentru atingerea scopurilor profesionale si personale.
Reflectati la asta! Nu e un timp mort!
luni, 31 mai 2010
vineri, 28 mai 2010
Made in Turkey
E greu de crezut ca un film european, realist dar un pic lacrimogen te poate face sa intelegi mai bine starea ta de fapt. E vorba de un film turcesc, "Issiz Adam"/"The Barren Man"/"Singuraticul" pe care l-am urmarit acum o saptamana si ceva si inca mi-a ramas bine intiparit in minte. E o poveste de dragoste, dar una in care te poti regasi, fiindca e foarte realist prezentata. Desi inceputul e parca rupt dintr-un basm, cu El care e atat de interesat de Ea, incat, dupa ce se vad intr-un anticariat si Ea pleaca, El o urmareste si-i face cadou cartea pe care si-o dorea. Si Ea nu prea-l baga in seama si chiar il respinge. Cam asa incepe. Asta mi se pare realist, pentru ca de fapt nu toate povestile de dragoste incep cu un coup de foudre. Ci se construiesc in timp, se consolideaza prin niste suisuri si coborasuri. Asa e si in cazul lor. Totul urmeaza cursul logic si firesc: tatonarea, indragosteala, apoi iubirea. Se pare ca nimic nu le poate distruge fericirea din relatia frumoasa, insa apare teama lui de a continua, de a se angaja definitiv, de a renunta la egoismul lui, la tabieturile lui singuratice. Dar poate ca despartirea aceasta e doar temporara. Asta va las pe voi sa aflati, nu mai divulg nimic.
De ce am spus ca acest film m-a facut sa ma inteleg mai bine? Fiindca am inteles ca fericirea e de scurta durata si viata are o duritate care te face mai puternic. Totul e sa stii sa te bucuri de scurtele momente de implinire din viata si sa te straduiesti sa nu te dezamagesti pe tine in restul timpului. Impacarea si multumirea ta sufleteasca e fundamentala si chiar te face sa relationezi mai bine si cu ceilalti, sa-i faci si pe ei fericiti.
Cu speranta ca veti vedea si voi filmul, astept impresii si pareri din partea voastra!
.
De ce am spus ca acest film m-a facut sa ma inteleg mai bine? Fiindca am inteles ca fericirea e de scurta durata si viata are o duritate care te face mai puternic. Totul e sa stii sa te bucuri de scurtele momente de implinire din viata si sa te straduiesti sa nu te dezamagesti pe tine in restul timpului. Impacarea si multumirea ta sufleteasca e fundamentala si chiar te face sa relationezi mai bine si cu ceilalti, sa-i faci si pe ei fericiti.
Cu speranta ca veti vedea si voi filmul, astept impresii si pareri din partea voastra!
.
sâmbătă, 8 mai 2010
Blue Danube Waltz...
Pe muzica tonica a lui Strauss imi vine brusc inspiratia. Asta de cand ma stiu. Imi amintesc ca atunci cand eram mica ascultam Strauss la bunici si incepeam sa zburd prin toata casa si curtea. Ceva ma incanta la aceasta muzica tonica - poate ca ma reprezinta, poate ca asociez ascultatul ei cu evenimente si trairi pozitive. Da, asta trebuie sa fie. In orice caz, ma bucura si imi da chef maxim de viata. Si cand am chef maxim de viata, scriu aici. Buna asta, nu?
Pai hai sa ma apuc de scris atunci... Am o gramada de lucruri ce-mi vin prin minte, dar ma voi referi la o plimbare prin parc, ocazie cu care am stat si am studiat oamenii care treceau pe langa mine. Cupluri, bunici, adolescenti, toti aveau o stare anume. Unele perechi isi doreau sa epateze prin vestimentie - adica ea era foarte indecenta -, altele prin saruturi si gesturi lascive, iar altele devenisera deja o familie cu un copil sau doi, si nu mai epatau prin nimic, dadeau senzatia de plafonare. De asta poate ca e mai bine sa epatezi, decat sa intri in monotonie.
In ceea ce priveste bunicii si bunicutele, ei aveau in grija nepotelul respectiv copilul cu care fac pe babysitterul. Si chiar am fost atenta la o scena cat se poate de hilara dintre un bunic si nepotul lui de vreo 8 ani. Copilul era pe bicicleta si nu am inteles de ce era asa de nervos incat sa urle in gura mare ca nu vrea si nu vrea. Bunicul a stat bine cu nervii la auzul acestui rasfat exagerat, pana cand i-a dat usor o palma. Degeaba, copilul nu se potolea sub nicio forma. A plecat atunci de langa el, dar acest rasfatila de copil nu mai inceta sa urle si sa planga. Era chiar hilar sa-l vezi, mare fiind, cum ii intrece pe copiii de 2 ani, cu mult mai cuminti si silentiosi decat el.
Greu e cu copiii din ziua de azi, si mare pacat ca parintii ii lasa pe mana bunicilor, babysitter-elor sau vecinelor. Pentru ca e clar ca daca astazi cei mici isi petrec mai putin de 2 ore cu parintii lor, atunci ei nu vor primi doza de afectivitate, dar si autoritate din partea celor care le-au dat viata. Si asta e chiar ingrijorator, pentru ca viitorul nostru il reprezinta adolescentii si copiii de acum.
Sa speram ca la un moment dat se vor trezi din aceasta neglijenta voluntara sau nu acei parinti despre care vorbesc, si copiii vor avea alaturi in primul rand un prieten, ca sa nu mai vorbesc de o autoritate reala si constructiva!
Pai hai sa ma apuc de scris atunci... Am o gramada de lucruri ce-mi vin prin minte, dar ma voi referi la o plimbare prin parc, ocazie cu care am stat si am studiat oamenii care treceau pe langa mine. Cupluri, bunici, adolescenti, toti aveau o stare anume. Unele perechi isi doreau sa epateze prin vestimentie - adica ea era foarte indecenta -, altele prin saruturi si gesturi lascive, iar altele devenisera deja o familie cu un copil sau doi, si nu mai epatau prin nimic, dadeau senzatia de plafonare. De asta poate ca e mai bine sa epatezi, decat sa intri in monotonie.
In ceea ce priveste bunicii si bunicutele, ei aveau in grija nepotelul respectiv copilul cu care fac pe babysitterul. Si chiar am fost atenta la o scena cat se poate de hilara dintre un bunic si nepotul lui de vreo 8 ani. Copilul era pe bicicleta si nu am inteles de ce era asa de nervos incat sa urle in gura mare ca nu vrea si nu vrea. Bunicul a stat bine cu nervii la auzul acestui rasfat exagerat, pana cand i-a dat usor o palma. Degeaba, copilul nu se potolea sub nicio forma. A plecat atunci de langa el, dar acest rasfatila de copil nu mai inceta sa urle si sa planga. Era chiar hilar sa-l vezi, mare fiind, cum ii intrece pe copiii de 2 ani, cu mult mai cuminti si silentiosi decat el.
Greu e cu copiii din ziua de azi, si mare pacat ca parintii ii lasa pe mana bunicilor, babysitter-elor sau vecinelor. Pentru ca e clar ca daca astazi cei mici isi petrec mai putin de 2 ore cu parintii lor, atunci ei nu vor primi doza de afectivitate, dar si autoritate din partea celor care le-au dat viata. Si asta e chiar ingrijorator, pentru ca viitorul nostru il reprezinta adolescentii si copiii de acum.
Sa speram ca la un moment dat se vor trezi din aceasta neglijenta voluntara sau nu acei parinti despre care vorbesc, si copiii vor avea alaturi in primul rand un prieten, ca sa nu mai vorbesc de o autoritate reala si constructiva!
vineri, 9 aprilie 2010
felicidade
Ascultand bossanova, imi vin parca din senin ideile. Si ce mai senin iti rasare pe o muzica asa relaxanta si calda. Simt o caldura suava, combinata cu o energie pozitiva, care ma fac sa scriu despre fericire. Ce e fericirea adevarata? E oare o strafulgerare de o secunda, secunda care cuprinde eternitatea de fapt? Sau e bazata pe o sumedenie de experiente frumoase cumulate intr-un timp scurt? Sau pur si simplu e o stare de spirit trecatoare?
Posibil sa fie toate simultan. Fiecare intelege altfel, desi avem coordonate comune. Eu una ma simt fericita atunci cand ma plimb cu bicicleta prin parc, la apusul soarelui. Sau cand realizez ceva ce mi-am propus cu adevarat, sau pur si simplu cand ma trezesc indragostita de viata.
to be continued...
Posibil sa fie toate simultan. Fiecare intelege altfel, desi avem coordonate comune. Eu una ma simt fericita atunci cand ma plimb cu bicicleta prin parc, la apusul soarelui. Sau cand realizez ceva ce mi-am propus cu adevarat, sau pur si simplu cand ma trezesc indragostita de viata.
to be continued...
luni, 8 februarie 2010
despre materialism
Am constatat ca aparentele inseala dramatic. Oamenii par a fi draguri si placuti la prima vedere, ca dupa aceea, la un incident minor, sa-si arate adevarata fata. E valabil pentru mai toate categoriile sociale.
Ma gandeam cam ce-si doreste omul modern si am ajuns la o concluzie trista: bani, bani, bani. Societatea din ziua de azi se bazeaza pe un materialism ingrozitor. Foarte putini oameni nu sunt asa, si eu ma bucur ca am mostenit valorile familiei mele si ma numar printe acei putini.
De la aceasta lacomie a banului se ajunge si la zgarcenie, egoism si spirit critic prea pronuntat fata de ceilalti. E teribil sa te gandesti ca in jurul tau ai persoane care nu pot sa faca decat un lucru: sa se gandeasca la afacerile lor, la banii lor si sa te priveasca cu o superioritate crasa, criticandu-ti defectele. Asta o fac de fapt pentru ca se aseaza pe ei insisi pe un piedestal datorat averii lor mai mici sau mai mari. Si de aici declina zgarcenia, egoismul primitiv si multe alte mari probleme de personalitate.
As avea si o concluzie mai fericita: bucurati-va de cei nematerialisti cat de mult posibil, gasiti-va prieteni interesati de sufletul vostru, nu de buzunar, si incercati sa vedeti totul cu sufletul. Pentru ca intuitia si sufletul nu va mint niciodata.
Va urez nu la multi bani, ci la multe realizari morale si spirituale!
Ma gandeam cam ce-si doreste omul modern si am ajuns la o concluzie trista: bani, bani, bani. Societatea din ziua de azi se bazeaza pe un materialism ingrozitor. Foarte putini oameni nu sunt asa, si eu ma bucur ca am mostenit valorile familiei mele si ma numar printe acei putini.
De la aceasta lacomie a banului se ajunge si la zgarcenie, egoism si spirit critic prea pronuntat fata de ceilalti. E teribil sa te gandesti ca in jurul tau ai persoane care nu pot sa faca decat un lucru: sa se gandeasca la afacerile lor, la banii lor si sa te priveasca cu o superioritate crasa, criticandu-ti defectele. Asta o fac de fapt pentru ca se aseaza pe ei insisi pe un piedestal datorat averii lor mai mici sau mai mari. Si de aici declina zgarcenia, egoismul primitiv si multe alte mari probleme de personalitate.
As avea si o concluzie mai fericita: bucurati-va de cei nematerialisti cat de mult posibil, gasiti-va prieteni interesati de sufletul vostru, nu de buzunar, si incercati sa vedeti totul cu sufletul. Pentru ca intuitia si sufletul nu va mint niciodata.
Va urez nu la multi bani, ci la multe realizari morale si spirituale!
luni, 1 februarie 2010
back from the start
Fiecare dintre noi avem nevoie sa o luam de la capat cateodata cu entuziam masurat si cu puterea de a lupta pentru dorintele noastre. Exista din fericire o persoana sau loc pe care o/il numim acasa. Spun ca poate fi si o persoana,persoana pe care sa o simti asa aproape de sufletul tau, incat sa te poti simti complet in largul tau, cu toate calitatile si defectele tale, cu toate gandurile prostesti si visele indepartate.
Cred ca daca ne simtim liberi mereu din punctul de vedere al spiritului si daca nu cerem explicatii inutile de la viata si experiente,avem toate sansele ca punctul zero de la care pornim sa creasca in punctaj.
Desigur, dorintele pentru care luptam nu trebuie sa fie fanteziste sau extravagante, ci doar un pic colorate in culori complementare, pentru ca atunci cand comunicam simtim nevoia consensului si a combinatiilor reusite de cuvinte. E mare lucru sa te completezi "complet" in dialog si actiuni!
Back from the start, fighting for my wishes...let them come true!
Cred ca daca ne simtim liberi mereu din punctul de vedere al spiritului si daca nu cerem explicatii inutile de la viata si experiente,avem toate sansele ca punctul zero de la care pornim sa creasca in punctaj.
Desigur, dorintele pentru care luptam nu trebuie sa fie fanteziste sau extravagante, ci doar un pic colorate in culori complementare, pentru ca atunci cand comunicam simtim nevoia consensului si a combinatiilor reusite de cuvinte. E mare lucru sa te completezi "complet" in dialog si actiuni!
Back from the start, fighting for my wishes...let them come true!
studiu de caz
M-am gandit sa aprofundez putin comunicarea dintre un barbat si o femeie, asa ca am inceput sa citesc cartea "Secretele comunicarii" de Nancy L. Van Pelt. Iata un citat ilustrativ:
" O alta cauza pentru care barbatii si femeile comunica in modul in care o fac este de natura genetica. Miile de studii facute au dovedit ca, intr-adevar, exista deosebiri sexuale semnificative, dar deosebirile psihologice de natura genetica sunt cele care afecteaza comunicarea dintre sexe.
"Pana de curand", afirma autorul de scrieri stiintifice si medicale, Tim Hackler, " se credea ca atat comportamentul barbatului, cat si cel al femeii, sunt determinate de socializare. Mediul social era considerat a fi factorul cel mai important. Era o grosolanie ca felul in care se comporta barbatul si femeia ar putea fi, chiar si numai pe departe, determinat genetic. Teoria aceasta s-a naruit atunci cand cercetatorii din domeniul stiintelor sociale si biologice au descoperit dovezi in favoarea deosebirilor sexuale, bazate pe aspecte genetice."
De exemplu, creierul se diferentiaza in timpul dezvoltarii fetale. Intre a saisprezecea si a douazeci si sasea saptamana a vietii intrauterine,emisfera stanga a creierului fatului de sex barbatesc este scaldat in hormoni androgeni, eliberati de organismul mamei. Corpus Callosum - formatiunea care leaga cele doua emisfere cerebrale - este si ea scaldata in aceasta baie de hormoni, proces care reduce numarul legaturilor dintre emisfere. De fapt, creierul isi schimba chiar si culoarea, lucru care este vizibil la o examinare stiintifica. In unele cazuri, se observa ca emisfera stanga se contracta pentru o vreme, reducandu-si dimensiunile, in timp ce emisfera dreapta se mareste.
Aceasta inseamna ca barbatii nu au acces la ambele emisfere la fel de usor ca femeile.Totusi, aceasta baie hormonala ofera creierului barbatului o anumita specializare, care poate fi numita izolare liniara logica si pe care femeile nu au tendinta sa o dobandeasca. Partea stanga a creierului este predominant logica, in timp ce partea dreapta este predominant intuitiva sau emotionala. Lucrul acesta explica ceea ce se numeste intuitia feminina. O femeie poate sa scaneze mai rapid ambele emisfere cerebrale, ajungand direct la o concluzie si venind cu o solutie. Barbatul tinde sa inainteze cu greu, trecand prin logistica situatiei pas cu pas, ajungand la o concluzie mult mai greu - dar el isi poate verifica concluziile la care ajunge, lucru pe care femeia nu-l poate face.
Nu vrem sa spunem prin aceasta ca o femeie nu poate gandi logic, sau ca un barbat nu poate gandi emotional. Dar creierul barbatului este proiectat sa fie mai analitic, iar al femeii, mai intuitiv, sau emotional. Femeile se plang de faptul ca sotii lor nu vorbesc cu ele, in timp ce barbatii se plang de faptul ca sotiile lor sunt prea sentimentale. Aici este mai mult decat o problema de natura sociala. Este un aspect profund fiziologic, ceea ce inseamna ca Dumnezeu a hotarat sa fie asa!
Pentru a trai o viata deplina, completa, adultii sanatosi trebuie sa-si foloseasca ambele emisfere cerebrale. Ei trebuie sa combine partea logica cu cea emotionala. Dar cat de uimitor, cat de incredibil s-a gandit Dumnezeu, in spiritul Sau creativ, sa aseze in barbat o influenta predominant logica, iar in femeie una predominant emotionala. Pentru a fi intreg, sau complet, este nevoie de amandoua aceste perspective.
Este dificil sa aduni toti barbatii si toate femeile si sa presupui ca fiecare dintre ei va raspunde intotdeauna conform caracteristicilor sale de sex, pentru ca nu intotdeauna cei de acelasi sex vor avea nevoi emotionale identice, acelasi tip de comportament sau moduri de gandire perfect corespunzatoare sexului lor.
" O alta cauza pentru care barbatii si femeile comunica in modul in care o fac este de natura genetica. Miile de studii facute au dovedit ca, intr-adevar, exista deosebiri sexuale semnificative, dar deosebirile psihologice de natura genetica sunt cele care afecteaza comunicarea dintre sexe.
"Pana de curand", afirma autorul de scrieri stiintifice si medicale, Tim Hackler, " se credea ca atat comportamentul barbatului, cat si cel al femeii, sunt determinate de socializare. Mediul social era considerat a fi factorul cel mai important. Era o grosolanie ca felul in care se comporta barbatul si femeia ar putea fi, chiar si numai pe departe, determinat genetic. Teoria aceasta s-a naruit atunci cand cercetatorii din domeniul stiintelor sociale si biologice au descoperit dovezi in favoarea deosebirilor sexuale, bazate pe aspecte genetice."
De exemplu, creierul se diferentiaza in timpul dezvoltarii fetale. Intre a saisprezecea si a douazeci si sasea saptamana a vietii intrauterine,emisfera stanga a creierului fatului de sex barbatesc este scaldat in hormoni androgeni, eliberati de organismul mamei. Corpus Callosum - formatiunea care leaga cele doua emisfere cerebrale - este si ea scaldata in aceasta baie de hormoni, proces care reduce numarul legaturilor dintre emisfere. De fapt, creierul isi schimba chiar si culoarea, lucru care este vizibil la o examinare stiintifica. In unele cazuri, se observa ca emisfera stanga se contracta pentru o vreme, reducandu-si dimensiunile, in timp ce emisfera dreapta se mareste.
Aceasta inseamna ca barbatii nu au acces la ambele emisfere la fel de usor ca femeile.Totusi, aceasta baie hormonala ofera creierului barbatului o anumita specializare, care poate fi numita izolare liniara logica si pe care femeile nu au tendinta sa o dobandeasca. Partea stanga a creierului este predominant logica, in timp ce partea dreapta este predominant intuitiva sau emotionala. Lucrul acesta explica ceea ce se numeste intuitia feminina. O femeie poate sa scaneze mai rapid ambele emisfere cerebrale, ajungand direct la o concluzie si venind cu o solutie. Barbatul tinde sa inainteze cu greu, trecand prin logistica situatiei pas cu pas, ajungand la o concluzie mult mai greu - dar el isi poate verifica concluziile la care ajunge, lucru pe care femeia nu-l poate face.
Nu vrem sa spunem prin aceasta ca o femeie nu poate gandi logic, sau ca un barbat nu poate gandi emotional. Dar creierul barbatului este proiectat sa fie mai analitic, iar al femeii, mai intuitiv, sau emotional. Femeile se plang de faptul ca sotii lor nu vorbesc cu ele, in timp ce barbatii se plang de faptul ca sotiile lor sunt prea sentimentale. Aici este mai mult decat o problema de natura sociala. Este un aspect profund fiziologic, ceea ce inseamna ca Dumnezeu a hotarat sa fie asa!
Pentru a trai o viata deplina, completa, adultii sanatosi trebuie sa-si foloseasca ambele emisfere cerebrale. Ei trebuie sa combine partea logica cu cea emotionala. Dar cat de uimitor, cat de incredibil s-a gandit Dumnezeu, in spiritul Sau creativ, sa aseze in barbat o influenta predominant logica, iar in femeie una predominant emotionala. Pentru a fi intreg, sau complet, este nevoie de amandoua aceste perspective.
Este dificil sa aduni toti barbatii si toate femeile si sa presupui ca fiecare dintre ei va raspunde intotdeauna conform caracteristicilor sale de sex, pentru ca nu intotdeauna cei de acelasi sex vor avea nevoi emotionale identice, acelasi tip de comportament sau moduri de gandire perfect corespunzatoare sexului lor.
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
two hearts... in one mind
Mi-a placut atat de mult melodia "Two hearts" a lui Phill Collins, incat m-am hotarat sa scriu un pic despre ce inteleg din versurile astea:" two hearts, believing in just one mind".
In primul rand, mi se pare ca defapt sunt niste cuvinte cu iz filosofic. Da, pentru ca atunci cand iubesti, sufletul si trupul tau sunt intr-o complementaritate perfecta cu celalalt. Bine, asta cand iubesti omul potrivit. Referitor la minte, e un pic mai complicata treaba, si asta pentru ca nu intotdeauna doi oameni gandesc si actioneaza la fel. Cuvintele sunt si nu sunt necesare de multe ori cand dai de acel Cineva. Dar mintea sigur iti spune ce sa faci, cel putin la modul rational. Dar exista si un idealism care te face sa visezi la anumite momente din viitor pe care sa le valorifici alaturi de un om. Unele vise se implinesc, altele nu, dar e bine sa stii cand sa visezi si cand nu. Daca intuitia nu te inseala, atunci da frau liber imaginatiei si bucura-te de un prezent si viitor plin de senzatii si trairi pe care le-ai mai trait sau care ti se vor parea complet noi.
Poate vi se pare o pledoarie pentru vise irelizabile, dar nu e asa. Nu e bine sa uiti de ratiune si de logica. Daca distingi clar cum stau lucrurile in realitate - cu sincope sau nu -, atunci poti visa de vreo 2-3 ori pe zi. Nu mai mult, ca sa ne pastram discernamantul si contactul cu lumea in care ne afli. Sunt sigura ca multe vise au sansa sa devina tangibile, dar cu efortul nostru sustinut.
Reluand discutia despre cele doua inimi unite, cred ca doar foarte rar se intampla sa te intelegi perfect cu cineva sau sa ai destul de multe trasaturi de caracter asemanatoare cu el. Felul in care gandesti e unic, dar unii reusesc tare bine sa fie uniti, cu aceeasi minte, printr-un fel de gandire aproape identic. Bine, sunt cazuri extrem de rare, dar daca gasiti o asemenea persoana e bine s-o aveti ca prieten sau ceva mai mult de atat. Adica s-o integrati in viata voastra. Dar, repet, sunt cazuri rarisime.
Si acum, inchei in felul meu specific:
"PRIMAVARA
Visator cu degetele-i lungi patrunde vantul
printre ramuri si pe fire de paianjen
canta bietul pe-o harfa.
Albi pe fruntea ta-si deschid subtirile pleope
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tainuite presimtiri,
tremurand de neastamparul ce-ti joaca
viu si cald in vine.
Lacomi si flamanzi imi striga ochii,
vesnic nesatui ei striga
dupa ochii tai - scaparatorii -
cari de luminosi ce-ti sunt, copilo,
nu vad niciodata umbre."
( Lucian Blaga)
In primul rand, mi se pare ca defapt sunt niste cuvinte cu iz filosofic. Da, pentru ca atunci cand iubesti, sufletul si trupul tau sunt intr-o complementaritate perfecta cu celalalt. Bine, asta cand iubesti omul potrivit. Referitor la minte, e un pic mai complicata treaba, si asta pentru ca nu intotdeauna doi oameni gandesc si actioneaza la fel. Cuvintele sunt si nu sunt necesare de multe ori cand dai de acel Cineva. Dar mintea sigur iti spune ce sa faci, cel putin la modul rational. Dar exista si un idealism care te face sa visezi la anumite momente din viitor pe care sa le valorifici alaturi de un om. Unele vise se implinesc, altele nu, dar e bine sa stii cand sa visezi si cand nu. Daca intuitia nu te inseala, atunci da frau liber imaginatiei si bucura-te de un prezent si viitor plin de senzatii si trairi pe care le-ai mai trait sau care ti se vor parea complet noi.
Poate vi se pare o pledoarie pentru vise irelizabile, dar nu e asa. Nu e bine sa uiti de ratiune si de logica. Daca distingi clar cum stau lucrurile in realitate - cu sincope sau nu -, atunci poti visa de vreo 2-3 ori pe zi. Nu mai mult, ca sa ne pastram discernamantul si contactul cu lumea in care ne afli. Sunt sigura ca multe vise au sansa sa devina tangibile, dar cu efortul nostru sustinut.
Reluand discutia despre cele doua inimi unite, cred ca doar foarte rar se intampla sa te intelegi perfect cu cineva sau sa ai destul de multe trasaturi de caracter asemanatoare cu el. Felul in care gandesti e unic, dar unii reusesc tare bine sa fie uniti, cu aceeasi minte, printr-un fel de gandire aproape identic. Bine, sunt cazuri extrem de rare, dar daca gasiti o asemenea persoana e bine s-o aveti ca prieten sau ceva mai mult de atat. Adica s-o integrati in viata voastra. Dar, repet, sunt cazuri rarisime.
Si acum, inchei in felul meu specific:
"PRIMAVARA
Visator cu degetele-i lungi patrunde vantul
printre ramuri si pe fire de paianjen
canta bietul pe-o harfa.
Albi pe fruntea ta-si deschid subtirile pleope
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tainuite presimtiri,
tremurand de neastamparul ce-ti joaca
viu si cald in vine.
Lacomi si flamanzi imi striga ochii,
vesnic nesatui ei striga
dupa ochii tai - scaparatorii -
cari de luminosi ce-ti sunt, copilo,
nu vad niciodata umbre."
( Lucian Blaga)
vineri, 29 ianuarie 2010
POEZII ADOLESCENTINE
IMPREUNA, NOI
Ne innoim zi de zi, la fiecare rasarit
Ca apoi sa fim noi, impreuna,
la fiecare apus.
Ne eliberam din noi insine, din propria noastra
cusca stramta
doar o data pe an
ca sa nu uitam sa iubim.
Totusi, stiu ca atunci cand ma voi iluziona
tu vei fi magician
iar daca vreau amagiri de-o clipa,
le vei creea de dragul meu,
fara sa mi le spulberi crud vreodata
La fiecare pas inainte, la fiecare apropiere senina,
Noi impreuna, noi suntem un intreg
care a umplut odata golul de dinainte
de Creatie
si care n-a putut fi dezbinat nici pana azi.
E un cliseu ca noi suntem mereu noi?
Nu, pentru ca noi 2 ramanem impreuna
chiar si atunci cand nu ne convine
ca ne schimbam: tu mereu altul
eu mereu alta.
INEC
Demult, cand iti daruisem verdele ochilor mei
Te-am gandit ca pe cel asemanator mie
Si ti-am incredintat cheia luminii ascunse
foarte adanc, in mine.
Dar pentru putin; timpul ne grabea furios,
iar lumina care devenise a amandurora
a avut un scurtcircuit.
Mereu si mereu ne promiteam eternitatea,
si ea ne-a pacalit; a zis ca nu ne putem
gandi decat la ea, cea incuiata intr-o unica zi.
Ma priveai ca pe o revelatie
si straluceam ca un curcubeu
in sufletul tau inundat.
Ma desenai apoi in culori, intelegandu-mi
spectrul mai bine ca oricine,
dar iata ca le-ai scaldat in marea ta
de necunoscut si s-au inecat in chip misterios....
Ne innoim zi de zi, la fiecare rasarit
Ca apoi sa fim noi, impreuna,
la fiecare apus.
Ne eliberam din noi insine, din propria noastra
cusca stramta
doar o data pe an
ca sa nu uitam sa iubim.
Totusi, stiu ca atunci cand ma voi iluziona
tu vei fi magician
iar daca vreau amagiri de-o clipa,
le vei creea de dragul meu,
fara sa mi le spulberi crud vreodata
La fiecare pas inainte, la fiecare apropiere senina,
Noi impreuna, noi suntem un intreg
care a umplut odata golul de dinainte
de Creatie
si care n-a putut fi dezbinat nici pana azi.
E un cliseu ca noi suntem mereu noi?
Nu, pentru ca noi 2 ramanem impreuna
chiar si atunci cand nu ne convine
ca ne schimbam: tu mereu altul
eu mereu alta.
INEC
Demult, cand iti daruisem verdele ochilor mei
Te-am gandit ca pe cel asemanator mie
Si ti-am incredintat cheia luminii ascunse
foarte adanc, in mine.
Dar pentru putin; timpul ne grabea furios,
iar lumina care devenise a amandurora
a avut un scurtcircuit.
Mereu si mereu ne promiteam eternitatea,
si ea ne-a pacalit; a zis ca nu ne putem
gandi decat la ea, cea incuiata intr-o unica zi.
Ma priveai ca pe o revelatie
si straluceam ca un curcubeu
in sufletul tau inundat.
Ma desenai apoi in culori, intelegandu-mi
spectrul mai bine ca oricine,
dar iata ca le-ai scaldat in marea ta
de necunoscut si s-au inecat in chip misterios....
ganduri si citate libere
O viata devotata in intregime adevarului inseamna de asemenea disponibilitatea de a fi personal contestati. Singura cale prin care putem fi siguri ca harta realitatii pe care o posedam e valida e aceea de a o expune criticii si de a ne confrunta cu alti realizatori de harti.
Altfel vom trai intr-un sistem inchis - intr-un clopot de sticla - , respirand doar propriul nostru aer, fiind din ce in ce mai iluzionati.
"Dragostea este descoperirea unitatii vietii. Astfel, fuziunea totala implica acceptarea mortii. Fara moarte, viata noastra pamanteana nu este viata. Dragostea nu invinge moartea, dar o integreaza vietii."
"La indragostiti, trupul gandeste si sufletul este palpabil. Corpul devine voce, simt; sufletul este corporal. Dragostea este atractie involuntara catre o persoana si acceptare voluntara a acestei atractii."
" Dorinta constanta a tuturor indragostitilor si tema marilor nostri poeti si romancieri a fost mereu aceeasi : cautarea recunoasterii persoanei iubite. Recunoasterea in sensul de a marturisi dependenta, subordonarea sau vasalitatea in care te afli fata de celalalt. De asemenea recunoasterea in sensul de a marturisi ca ne aflam in fata unui mister palpabil si carnal: o persoana. Recunoasterea aspira la reciprocitate, dar e independenta de ea." ( Octavio Paz - "Dubla flacara. Dragoste si erotism")
Altfel vom trai intr-un sistem inchis - intr-un clopot de sticla - , respirand doar propriul nostru aer, fiind din ce in ce mai iluzionati.
"Dragostea este descoperirea unitatii vietii. Astfel, fuziunea totala implica acceptarea mortii. Fara moarte, viata noastra pamanteana nu este viata. Dragostea nu invinge moartea, dar o integreaza vietii."
"La indragostiti, trupul gandeste si sufletul este palpabil. Corpul devine voce, simt; sufletul este corporal. Dragostea este atractie involuntara catre o persoana si acceptare voluntara a acestei atractii."
" Dorinta constanta a tuturor indragostitilor si tema marilor nostri poeti si romancieri a fost mereu aceeasi : cautarea recunoasterii persoanei iubite. Recunoasterea in sensul de a marturisi dependenta, subordonarea sau vasalitatea in care te afli fata de celalalt. De asemenea recunoasterea in sensul de a marturisi ca ne aflam in fata unui mister palpabil si carnal: o persoana. Recunoasterea aspira la reciprocitate, dar e independenta de ea." ( Octavio Paz - "Dubla flacara. Dragoste si erotism")
eseu demodat despre fericire
Am gasit destainuirea asta in jurnalul meu, copiata dintr-o revista "Formula AS" mai veche si vreau sa v-o impartasesc si voua.
" Mi-am cumparat un aparat de fotografiat. De fapt, mi l-a cumparat sotul meu, iubitul meu, din leafa lui. Cadou de ziua mea. Implinesc 27 de ani. Pana la varsta asta venerabila, am reusit, prin multe erori de traseu, sa stiu exact ce NU vreau sa fiu. Nu vreau ca munca mea sa ma desparta de iubirea mea. Nu vreau sa ma trezesc, inca inainte de 40 de ani, cu pielea ca un pergament cenusiu si casant de la prea mult sapun si prea putina lumina. Nu vreau sa ajung cocosata. Nu vreau sa gafai ca un paltonar cand urc pe munte si poteca o ia un pic mai abrupt. Nu vreau sa urasc. Nu-mi place, dar deloc, fumul de tigara, muzica descreierata sau ingramadeala de pe sosea.
Din punctul meu de vedere, masinile sunt niste sobe primitive cu foc continuu, galagioase si care mai emit si gaze toxice pe deasupra.
Imi place natura salbatica si tacuta; imi place viata; imi place sa rad zdravan la lucruri care sa merite cu adevarat. Imi plac micile extazuri pe care le traiesc intr-un peisaj virgin. Acolo traiesc o senzatie de etern, mai mare decat orice putere lumeasca. O pace absoluta.
Ii multumesc bunului Dumnezeu pentru marinimia cu care a lasat diminetile sticloase si reci de octombrie, cu copaci fosnind rosu, cu soare de aur si cu fanul proaspat taiat ce abureste in maldare pe marginea drumului ( in vreme ce restul vegetatiei dardaie sub bruma ).
Imi place primul inghet; imi place cand infloresc caisii si teii. Imi place adancimea injunghiata a tacerii din Vinerea Mare, cum se asterne ca patura fonica peste oras, in care se aude doar toaca. Activitatea amorteste si, incet - incet, se supune; ziua insasi parca lacrimeaza. E ca o narcisa alba. E o zi ca un bolovan trantit peste lume. E o zi ca o imensa, frumoasa sete. E ca asteptarea unei explozii.
Imi place cand sunt pe partie, la munte, singura printre brazi, si incepe sa ninga ca-ntr-un colind, dar casele de lemn din vale fumega gri, infundate. E ca o nastere din nou.
Imi place puritatea. Imi place sa flirtez cu sotul meu. Am inventat chiar si o limba a noastra proprie. Astazi, de exemplu, ne sasaim. Nu e minunat?
Imi place la nebunie sa dansez. Vibratia aceea, trup si suflet la unison. Dansul e ca o ploaie. Ceva atat de abstract, muzica, se transforma in ceva atat de fizic.
Imi place sa cant sub dus, pretinzand ca interpretez arii celebre, desi sunt complet afona, iar vecinii poate complet disperati, dupa ce au trecut mai intai prin fazele de soc si groaza. Ma distrez teribil, ma ineaca rasul cand fac asemenea stupizenii marunte. Ma simt in al 9-lea cer.
Imi place sa simt, imi place sa privesc, imi place sa FIU! Sa documentez fericirea.
Fericirea nu e o rasplata. E o provocare. Indraznesti sa o privesti in fata? Esti sau nu in stare?
Fericirea e o cale de a invata. Fiindca n-o merit, o pot aprecia. O las sa imi arate acel ceva, ca sa-l pot si eu, la randul meu, arata altora. Ca sa am ce le oferi lor, celorlalti. Daca ma uit mai bine, fericirea este peste tot. Am de gand s-o fotografiez. Si mai am de gand sa scriu, ca sa tin minte: umbla pe propriile tale picioare, ramai alert, observa si evalueaza. Calm, profund, nepripit. Prioriteaza. Decide. Foloseste-ti capul, dar si inima. Gandeste, simte, fii. Descopera-te si cresti. Lumea e si a ta. Lumea esti tu!
Ingrijeste-ti sufletul, el e perechea ta de aripi. De sus se vede mereu mai bine."
Mi-a placut sa fi scris eu asta, pentru ca seamana mult - daca nu chiar leit - cu felul in care gandesc eu.
" Mi-am cumparat un aparat de fotografiat. De fapt, mi l-a cumparat sotul meu, iubitul meu, din leafa lui. Cadou de ziua mea. Implinesc 27 de ani. Pana la varsta asta venerabila, am reusit, prin multe erori de traseu, sa stiu exact ce NU vreau sa fiu. Nu vreau ca munca mea sa ma desparta de iubirea mea. Nu vreau sa ma trezesc, inca inainte de 40 de ani, cu pielea ca un pergament cenusiu si casant de la prea mult sapun si prea putina lumina. Nu vreau sa ajung cocosata. Nu vreau sa gafai ca un paltonar cand urc pe munte si poteca o ia un pic mai abrupt. Nu vreau sa urasc. Nu-mi place, dar deloc, fumul de tigara, muzica descreierata sau ingramadeala de pe sosea.
Din punctul meu de vedere, masinile sunt niste sobe primitive cu foc continuu, galagioase si care mai emit si gaze toxice pe deasupra.
Imi place natura salbatica si tacuta; imi place viata; imi place sa rad zdravan la lucruri care sa merite cu adevarat. Imi plac micile extazuri pe care le traiesc intr-un peisaj virgin. Acolo traiesc o senzatie de etern, mai mare decat orice putere lumeasca. O pace absoluta.
Ii multumesc bunului Dumnezeu pentru marinimia cu care a lasat diminetile sticloase si reci de octombrie, cu copaci fosnind rosu, cu soare de aur si cu fanul proaspat taiat ce abureste in maldare pe marginea drumului ( in vreme ce restul vegetatiei dardaie sub bruma ).
Imi place primul inghet; imi place cand infloresc caisii si teii. Imi place adancimea injunghiata a tacerii din Vinerea Mare, cum se asterne ca patura fonica peste oras, in care se aude doar toaca. Activitatea amorteste si, incet - incet, se supune; ziua insasi parca lacrimeaza. E ca o narcisa alba. E o zi ca un bolovan trantit peste lume. E o zi ca o imensa, frumoasa sete. E ca asteptarea unei explozii.
Imi place cand sunt pe partie, la munte, singura printre brazi, si incepe sa ninga ca-ntr-un colind, dar casele de lemn din vale fumega gri, infundate. E ca o nastere din nou.
Imi place puritatea. Imi place sa flirtez cu sotul meu. Am inventat chiar si o limba a noastra proprie. Astazi, de exemplu, ne sasaim. Nu e minunat?
Imi place la nebunie sa dansez. Vibratia aceea, trup si suflet la unison. Dansul e ca o ploaie. Ceva atat de abstract, muzica, se transforma in ceva atat de fizic.
Imi place sa cant sub dus, pretinzand ca interpretez arii celebre, desi sunt complet afona, iar vecinii poate complet disperati, dupa ce au trecut mai intai prin fazele de soc si groaza. Ma distrez teribil, ma ineaca rasul cand fac asemenea stupizenii marunte. Ma simt in al 9-lea cer.
Imi place sa simt, imi place sa privesc, imi place sa FIU! Sa documentez fericirea.
Fericirea nu e o rasplata. E o provocare. Indraznesti sa o privesti in fata? Esti sau nu in stare?
Fericirea e o cale de a invata. Fiindca n-o merit, o pot aprecia. O las sa imi arate acel ceva, ca sa-l pot si eu, la randul meu, arata altora. Ca sa am ce le oferi lor, celorlalti. Daca ma uit mai bine, fericirea este peste tot. Am de gand s-o fotografiez. Si mai am de gand sa scriu, ca sa tin minte: umbla pe propriile tale picioare, ramai alert, observa si evalueaza. Calm, profund, nepripit. Prioriteaza. Decide. Foloseste-ti capul, dar si inima. Gandeste, simte, fii. Descopera-te si cresti. Lumea e si a ta. Lumea esti tu!
Ingrijeste-ti sufletul, el e perechea ta de aripi. De sus se vede mereu mai bine."
Mi-a placut sa fi scris eu asta, pentru ca seamana mult - daca nu chiar leit - cu felul in care gandesc eu.
Despre Fat-Frumos
Mi-am propus sa-l astept pe Fat-Frumos. Stiu ca defapt nu mai exista decat mitul lui, dar in viata doar o data il intalnim pe El. Sau poate de 2 ori, de 3 ori - depinde de cat de dispusa sa faci compromisuri esti. Stop. Cand e vorba de Fat-Frumos nu mai trebuie sa faci compromisuri. Uitasem asta.
Oricum, daca intalnesti omul care sa : 1. sa te faca sa razi cand esti bosumflata; 2. sa te pretuiasca in fiecare moment cu tot cu viciile sau defectele tale; 3. sa iti acorde rabdare si timp pentru idealurile si visele tale independente; 4. sa te incurajeze sa promovezi in orice domeniu ai fi; 5. sa aiba incredere in tine oricand; 6. sa fie de baza si loial; 7. sa fie combatibil cel putin in proportie de 85%...atunci esti pe drumul cel bun. Nu spun ca l-ai intalnit pe Fat-Frumos, ci doar ca e posibil sa fi gasit broasca cea fermecata. Dar sarutul pe care il dai tu, adica aportul tau de caldura, maturitate, intelegere, toleranta, si sentimente reale face din broasca raioasa printul fermecat. Si desigur, lipsa prejudecatilor si a arogantei sau a egoismului.
Multe femei au un ideal bine conturat, ca de exemplu sa fie inalt si blond sau saten si macho..Eu nu cred in asemenea idealuri, pentru ca sunt daunatoare, fiind simple amagiri. Eu cred ca atunci cand intuitia iti spune ceva, cand sufletul te indeamna sa faci sau sa nu faci un lucru, trebuie sa-l asculti. Si desigur, sa asculti vocea divinitatii care sigur te indeamna spre ceva constructiv.
"Atat de mult eu o iubeam pe ea
ca insusi cerul se curba
albastru"
("Dora",Nichita Stanescu)
Oricum, daca intalnesti omul care sa : 1. sa te faca sa razi cand esti bosumflata; 2. sa te pretuiasca in fiecare moment cu tot cu viciile sau defectele tale; 3. sa iti acorde rabdare si timp pentru idealurile si visele tale independente; 4. sa te incurajeze sa promovezi in orice domeniu ai fi; 5. sa aiba incredere in tine oricand; 6. sa fie de baza si loial; 7. sa fie combatibil cel putin in proportie de 85%...atunci esti pe drumul cel bun. Nu spun ca l-ai intalnit pe Fat-Frumos, ci doar ca e posibil sa fi gasit broasca cea fermecata. Dar sarutul pe care il dai tu, adica aportul tau de caldura, maturitate, intelegere, toleranta, si sentimente reale face din broasca raioasa printul fermecat. Si desigur, lipsa prejudecatilor si a arogantei sau a egoismului.
Multe femei au un ideal bine conturat, ca de exemplu sa fie inalt si blond sau saten si macho..Eu nu cred in asemenea idealuri, pentru ca sunt daunatoare, fiind simple amagiri. Eu cred ca atunci cand intuitia iti spune ceva, cand sufletul te indeamna sa faci sau sa nu faci un lucru, trebuie sa-l asculti. Si desigur, sa asculti vocea divinitatii care sigur te indeamna spre ceva constructiv.
"Atat de mult eu o iubeam pe ea
ca insusi cerul se curba
albastru"
("Dora",Nichita Stanescu)
joi, 28 ianuarie 2010
jurnal de bord
Iata-ma facand ceva care imi place: sa tastez cu degetele cu unghii colorate (french manichiure-sac), formand cuvinte potrivite unui jurnal de bord. Nu bordul corabiei, ci bordul vietii mele de acum. Am revenit la o stare initiala de fericire, improspatare si relaxare mentala. Poate ca tot ce s-a intamplat pana la acest moment a fost un vis ireal, in care au alternat stari de extaz si stari jenante de tristete. Nu stiu. Dar stiu ca am fugit din locul in care am dat examenul vietii de cuplu si l-am luat, dar de una singura. Acum am inteles valentele pozitive dar si negative ale convietuirii cu cineva, singuratatea in doi sau extazul implinirii. Depasind acest mic examen, mi-am dat seama ca sunt mediocra: inca n-am ajuns la maturitatea deplina, dar am invatat un lucru. Pur si simplu conteaza compatibilitatea si comunicarea reala intre doi oameni care tind sa fie pe aceeasi lungime de unda. Am zis "tind", considerand ca "a fi" inseamna ceva extraordinar si destul de rar.
Acum fac efortul permanent de a ramane cu picioarele pe pamant, concentrata pe optimismul meu si pe cheful meu vesnic de viata. Dar ma doare timpul in care am ratacit in locuri spirituale complet diferite de mine. Eh, asta e acum. Doar viata e o zbatere permanenta, in care gresim, apoi iar ne indreptam si tot asa. Daca am fi toti intelepti din tinerete, ar fi mare lucru, desi poate ca ne-am pierde complet farmecul si spontaneitatea.
In jurnalul meu de bord ar fi de notat si o realizare: mi-am regasit pacea interioara si calmul. Poate si datorita studiului din perioada aceasta mirifica a "stresiunii", cand am fost nevoita sa stau frumos acasica si sa ma pun cu burta pe carte.
Inchei cu niste versuri frumoase:
" Cel care intelege
este un strain
Cel care vede
n-are stele"
("Fulguratie", Nichita Stanescu)
Acum fac efortul permanent de a ramane cu picioarele pe pamant, concentrata pe optimismul meu si pe cheful meu vesnic de viata. Dar ma doare timpul in care am ratacit in locuri spirituale complet diferite de mine. Eh, asta e acum. Doar viata e o zbatere permanenta, in care gresim, apoi iar ne indreptam si tot asa. Daca am fi toti intelepti din tinerete, ar fi mare lucru, desi poate ca ne-am pierde complet farmecul si spontaneitatea.
In jurnalul meu de bord ar fi de notat si o realizare: mi-am regasit pacea interioara si calmul. Poate si datorita studiului din perioada aceasta mirifica a "stresiunii", cand am fost nevoita sa stau frumos acasica si sa ma pun cu burta pe carte.
Inchei cu niste versuri frumoase:
" Cel care intelege
este un strain
Cel care vede
n-are stele"
("Fulguratie", Nichita Stanescu)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)