Pe muzica tonica a lui Strauss imi vine brusc inspiratia. Asta de cand ma stiu. Imi amintesc ca atunci cand eram mica ascultam Strauss la bunici si incepeam sa zburd prin toata casa si curtea. Ceva ma incanta la aceasta muzica tonica - poate ca ma reprezinta, poate ca asociez ascultatul ei cu evenimente si trairi pozitive. Da, asta trebuie sa fie. In orice caz, ma bucura si imi da chef maxim de viata. Si cand am chef maxim de viata, scriu aici. Buna asta, nu?
Pai hai sa ma apuc de scris atunci... Am o gramada de lucruri ce-mi vin prin minte, dar ma voi referi la o plimbare prin parc, ocazie cu care am stat si am studiat oamenii care treceau pe langa mine. Cupluri, bunici, adolescenti, toti aveau o stare anume. Unele perechi isi doreau sa epateze prin vestimentie - adica ea era foarte indecenta -, altele prin saruturi si gesturi lascive, iar altele devenisera deja o familie cu un copil sau doi, si nu mai epatau prin nimic, dadeau senzatia de plafonare. De asta poate ca e mai bine sa epatezi, decat sa intri in monotonie.
In ceea ce priveste bunicii si bunicutele, ei aveau in grija nepotelul respectiv copilul cu care fac pe babysitterul. Si chiar am fost atenta la o scena cat se poate de hilara dintre un bunic si nepotul lui de vreo 8 ani. Copilul era pe bicicleta si nu am inteles de ce era asa de nervos incat sa urle in gura mare ca nu vrea si nu vrea. Bunicul a stat bine cu nervii la auzul acestui rasfat exagerat, pana cand i-a dat usor o palma. Degeaba, copilul nu se potolea sub nicio forma. A plecat atunci de langa el, dar acest rasfatila de copil nu mai inceta sa urle si sa planga. Era chiar hilar sa-l vezi, mare fiind, cum ii intrece pe copiii de 2 ani, cu mult mai cuminti si silentiosi decat el.
Greu e cu copiii din ziua de azi, si mare pacat ca parintii ii lasa pe mana bunicilor, babysitter-elor sau vecinelor. Pentru ca e clar ca daca astazi cei mici isi petrec mai putin de 2 ore cu parintii lor, atunci ei nu vor primi doza de afectivitate, dar si autoritate din partea celor care le-au dat viata. Si asta e chiar ingrijorator, pentru ca viitorul nostru il reprezinta adolescentii si copiii de acum.
Sa speram ca la un moment dat se vor trezi din aceasta neglijenta voluntara sau nu acei parinti despre care vorbesc, si copiii vor avea alaturi in primul rand un prieten, ca sa nu mai vorbesc de o autoritate reala si constructiva!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu