Oglinda

Oricine trece macar o data in viata prin constientizari frapante, prin sentimentul unui crunt suprarealism. Cand te vezi bine de tot in oglinda interioara si te vezi diferit, mai critic decat de obicei, dar mai indulgent decat poate parea initial. Si te vezi: tu, care tu? Cel care vrei sa pari, cel care esti, cel care crezi ca esti, cel care te face societatea sa fii, cel care inca mai poarta o frantura de inocenta... Te uiti stramb, te uiti mirat, te confrunti cu laturile tale intunecate si luminoase, tinzi catre ceva. Esti sigur ca nu te vei pierde, ca nu vrei asta. Ca poti atinge razele, ca esti viu, ca existi, cu urat, cu frumos, cu cald si rece. Ca nu poti fi decat cum tinzi sa fii, ca ai sansa asta, ca ai puterea sa zici STOP CADRU. Atunci cand te simti liber de toate ideile altora, atunci cand nu te intereseaza ignoranta ta si a altora, cand

iti pasa de tine si e e suficient. Da, iti pasa de tine si poti sa te ridici, poti sa cresti, poti sa zbori. Fix in ordinea asta. Doar ai constiinta impacata. Nu faci ce nu vrei sa faci. Nu depinzi decat de cer si de conexiunea ta cu el. Nu esti doar huma. Nu ramai decat huma. Poti mai mult. Poti ridica ochii catre cer, poti sa vezi cat de putin mai ai pana sa-l atingi. Da, viata, suflu, energie, realitatea ta, stilul tau, deschiderea ta, dorintele tale indreptate catre cer. Cine judeca si pretinde, cine se joaca de-a zeul cu tine, nu merita. Doar cine vrea sa te sustina, sa te inteleaga, sa te accepte are dreptul de a-ti arata drumul cand te ratacesti. Prea putini suntem asa. Putem invata sa fim asa, de la cei mai intelepti. A depinde de iubire e una, a depinde de altii, a-i transforma in obiecte personale e alta. Cand depinzi de iubire.. iubesti neconditionat, iubesti cu generozitate, iubesti fiindca iubirea te defineste. Imparti oricand un zambet sau o lacrima, imparti o viata sau imparti o zi, imparti egal, nepartinitor, imparti de drag si cu drag. Iubesti, traiesti. Viata, moartea.. raiul, iadul... sunt aici, in noi, acum. Unde alegem sa stam? De care parte suntem? Cum ne petrecem eternitatea? Iubim... iubim... calm, bland, real, frumos, simplu, sincer, fara artificii, fara promisiuni, ci doar cu speranta. Cerul chiar e deschis. Hai sa-l atingem. Acum!

Dream life

Fara complicatii, fara explicatii, fara justificari fara sens, fara maratoane catre cei absenti...

Fara analize, fara asteptari, fara incredere, fara regrete, fara sperante, fara interese...

Fara apasari, fara probleme existentiale, fara meditatii...

Viata ne-o complicam singuri mai ales prin promisiunile aberante pe care ni le facem noua insine, prin standarde care nu ne sunt mereu conforme, prin cutumele unei societati care se vrea moderna, dar nu e...
Realizam prea tarziu ca in viata altii au decis pentru noi si ca nu ne-am dat silinta sa actionam, uitand de tot ce ne-ar putea leza.


My motto for today: "Breathe gently and use your youth to accomplish all your hidden dreams!! Everything is possible."

Stronger

O noua viata in fata mea! Drept inainte am un viitor frumos… Am senzatia minunata ca ma asteapta lucruri si mai bune, din ce in ce mai bune. Ok, am suferit din dragoste sau poate din ce mi s-a parut mie a fi “marea dragoste”. Gata… Adio suferinte, adio dramatizari fara sens! Trecutul e egal cu zero, mi-am acumulat experienta si cu ce am invatat din ea voi trai de acum concentrata pe cum sa-mi fac viitorul roz si prezentul cat de constructiv se poate!!


So…I shall stay creative and full of inspiration for now on in order to be ready for a shining new path!

My heart still beats and I really guess that it’s stronger than before! If something doesn’t kills you…. Everything is just perfect!

Suflet fara suflu

Mi-e dor de noi doi impreuna.. mi-e dor de felul in care ma trezeai, de felul in care ne incepeam ziua, mi-e dor de tot…

Pot oricand sa ma plimb prin oras, sa merg prin locurile noastre preferate, pot sa fac orice. Doar ca fara tine nimic nu e la fel. Iar si iar se iveste ceva care imi aminteste de tine: de la o banca banala din parc pana la surasul unui copil! Te vad in privirile unui strain, te vad in oricine…
Totul are legatura cu tine: de parca noi doi am epuizat tot spatiul posibil de pe pamantul asta in perioada cand eram “noi” si acum doare pana si prezenta in propria mea casa…


Timpul n-a stat in loc… anii s-au scurs, insa amintirile cu tine devin tot mai vii, mai reale, mai calde! Nu m-am ascuns de tine toata perioada asta… nu, n-as fi putut! Nu am incercat sa fug nicio secunda! Nu am incetat sa “lucrez” pentru formarea mea sau sa imbunatatesc anumite aspecte, ci dimpotriva!
Nici nu sunt, n-am fost si nici nu voi fi o singuratica! Am incercat si am si reusit sa traiesc o viata cat mai activa si sa uit de tine prin diverse activitati, mi-am facut noi prieteni, m-am transformat (inside and outside), am incercat sa iubesc…
Cu toate astea, iata-ma aici, gandindu-ma la tine: toate au fost in zadar! E ca si cum ieri ne-am fi dat sarutul de adio, de parca ieri am inceput si am sfarsit iubirea noastra! Tu imi dadeai sensul de care aveam nevoie… dar am fost incapabila sa-ti arat cat de minunat esti. Am incetat sa mai cred in mine, am incetat sa caut solutii, am pus bariere false intre noi… n-a fost lipsa iubirii, n-a fost nici macar vina ta… doar ca incetasem sa mai lupt, sa mai cresc “copilul” nostru – cum ii spuneam la inceput relatiei noastre!


Mi-e dor si doare… sufletul meu tanjeste dupa tine dar e mult prea tarziu. Nu pentru mine, ci pentru tine! Tu ai zis STOP. Si asa a ramas.

Asa ca nu-mi ramane decat sa ingrop definitiv iubirea, iubirea de care am fost capabila prin tine. Sa ingrop o parte importanta din mine. Nu se spune ca doar o data iubim cu adevarat? Daca asa e, la mine s-a intamplat. Tu ai fost acea prima iubire, singura impartasita cu adevarat! Si cat de frumos ai stiut sa-mi arati ca ma iubesti! Sufletul meu nu mai are resurse de cand ne-am terminat “noi”. Nu mai stie nici sa se bucure, nici sa spere, nici sa fie deschis cu adevarat!

Asa ca iata-ma la inmormantarea sumbra a acelei parti de suflet! Doar asa mai pot spera sa ma salvez… sa salvez ce a mai ramas din mine!

Shape of my heart

Try, cry, try

Cat de bine ne face singuratatea? Ce invatam din suferinta? Care e limita dintre durere si intelepciune sau maturizare?


Cand esti liber si singur, dar nu te agati cu disperare de al doilea statut, ai sansa sa faci ceva in timpul pe care ti-l administrezi cum doresti. Libertatea asta este uneori subevaluata: spatiul cu tine, autocunoasterea si posibilitatea de a nu da socoteala nimanui sunt extrem de importante. Cand ma gandesc la cat de stresata eram datorita fluturasilor din stomac sau pentru ca nu m-a sunat toata ziua; la fel si cu intalnirile: cum sa fac sa arat impecabil, cum sa par mai slaba, mai inalta sau mai trendy mandy. Fara stresul asta, constat ca fac toate astea, arat bine, ma simt bine in pielea mea, ma dichisesc, dar doar pentru mine si atat. O fac in mod natural, relaxata, fara sa ma sinchisesc de ce ar putea spune ceilalti, sau un partener de exemplu.


Revenind la libertate, ea consta in ordonarea si dezordonarea propriei zile, stari, emotii sau decizii. Daca am chef sa stau sa plang 2 ore la un film siropos, e ok: nu va fi nimeni care va face glume nesarate cu un ochi critic si ironic. Daca vreau sa stau sa muncesc continuu la un proiect timp de un weekend, fac asta si nu trebuie sa am remuscari ca am refuzat o invitatie la munte sau mare de exemplu. Si o faza funny: daca vreau sa mananc o cutie intreaga de inghetata cu ciocolata la miezul noptii pentru ca mi s-au inecat corabiile, fac asta si nu se uita nimeni lung la mine. :P


Poti iubi si poti fi iubit si in afara unei relatii de amor. Poti sa ai prieteni pe care sa-i admiri, la care sa tii; poti sa ai familia langa tine si sa le faci demonstratii de iubire mai des; poti sa faci un voluntariat la un spital, la un azil de batrani si sa aduci un zambet si o alinare. De ce sa ne limitam iubirea, cand suntem capabili si avem de oferit mult mai mult decat ne imaginam?


Spatiul cu noi insine ne ajuta in autoeducare: putem sa ne facem o analiza la sange si sa recunoastem unde am gresit, sa ne vedem fara menajamente greselile, pacatele, rautatile. Ca apoi sa ne apucam sa le corijam, sa le eliminam, sa scapam de praful asta adeseori dens asezat pe sufletul nostru.


Suferinta nu e si nu trebuie corelata cu singuratatea; e o iluzie sa crezi ca esti singur. E ca si cum iti inchizi obloanele si stai in casa, imaginandu-ti ca dincolo de tine, de casa ta e un hau imens. Nu-i asa. Iar daca suferim, daca ne doare, daca consideram ca totul e in neant, e cazul sa ne asumam egoismul si orgoliul. Astea dor. Dar suferinta prin care toti trecem la un moment dat ne invata ceva esential: sa fim mai blanzi si mai ingaduitori cu oamenii, sa fim capabili sa ne iertam pe noi insine dar si pe ceilalti.


Durerea si maturizarea...E ca si cu un copil care pentru primii sai pasi indura multe cazaturi. Nu te poti lasa invins de viata si de ce-ti ofera ea, bune sau rele.
Trebuie sa avem inocenta de a o lua de la capat incontinuu.


Cred ca o eternitate de cazaturi, de incercari, de dureri, de fericire, si tot asa este mai buna de mii de ori decat eternitatea drumului liniar, larg si inactiv.


"Doar viata pe care o traim pentru altii este o viata ce merita sa fie traita." – Albert Einstein

"Viata este uneori foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta." – Paulo Coelho

"Invata a muri! Cine invata sa moara, nu stie sa mai fie rob. El este deasupra sau cel putin in afara oricarei impilari." – Seneca

Sunshine

Vechi versus Nou

Nimic nu se schimba, totul se transforma, spunea cineva demult. In esenta, noi, oamenii, ramanem neschimbati desi epocile se schimba, desi encadramentul se modifica, desi modelele de orice fel trec peste noi cu sau fara rost. Ne modificam orice, de la meserii pana la preocupari, insa principalele caracteristici comportamentale sau moduri de reactie raman in acelasi punct invariabil.

Gelozia, furia, emotia, timiditatea, tracul sunt relatate ca fiind mai mult sau mai putin decisive inca de pe vremea epopeilor grecesti sau ale vikingilor. In aceste epopei ne intalnim cu crime pasionale, peregrinari interminabile sau inconsecventa inexplicabila. Complet diferite ca structura, iata ca cele doua civilizatii sunt predispuse la erorile umane crase in egala masura.

Mereu si mereu avem impresia ca inventam lumea, ca traim cel mai intens, ca nimeni nu stie ce-i iubirea, ca suntem capabili sa deslusim marile enigme din interior si din exterior, insa... Nu-i deloc asa: totul a fost deja experimentat, dar sub alta forma si in alt context. E esential sa intelegem ca trecutul e un bun povatuitor si ca merita luat in serios si pus la loc de cinste. Pe cat de mult povetele lui sunt mai vii in sufletul nostru, pe atat de mult analizam de doua ori inainte de a decide.

Evident ca exista varianta de a te conforma in fata vietii si de a ramane indiferent si cinic in orice situatie, imuabil si complet detasat. Pentru multi, este un drum prestabilit si bine gandit. Devine un mod de viata.
Pentru altii, care sunt la fel de multi, viata se simte mereu cu alta vibratie, cu alta kharma daca se poate spune asa, iar o noua zi este un nou inceput cu o deschidere de multe ori extrema fata de cei din jur, fata de situatii, fata de orice.

In fond si la urma urmei, suntem suficient de liberi ca sa ne croim o perspectiva proprie, un context care sa se asambleze in mod ideal atat cu noi cei din prezent, din nou, cat si cu noi cei din trecut. Fiindca trecutul nu poate fi nici modificat si nici intr-un caz sters cu o radiera minune.

Vivo sonhando...

Traiesc visand, mor o data cu visele mele si capitulez in fata unui vis devenit realitate, fie frumos, fie urat. Cam asa suna o mica mostra de fericire semnata de mine.


Amagirea existentiala este ca suntem intotdeauna ca intre cer si pamant, prinsi intre doua planuri: vertical si orizontal. Viata cotidiana ne obliga repetitiv sa fim concreti, precisi si extrem de axati pe tot ce tine de materie, pe o materie perisabila, dar absolut necesara. Ne petrecem orele, zilele, lunile, anii sub opresiunea acestei materii, uitand voluntar ca mai exista si planul vertical, al spiritului, al chintesentei propriei fiinte, de care ne amintim atat de rar.

Trecem printr-o viata care nu e doar a noastra, ne purtam cu noi cu indiferenta frapanta si rece a prezentului. Mereu grabiti, mereu puternici, mereu nemultumiti, mereu dezamagiti...Unde este umanitatea in ecuatia asta daca noi nu mai suntem atenti nici macar cu noi insine?

Ma bucur ca mai pot inca sa contemplu si sa fiu prezenta in viata mea; si ma bucur la dublu cand constat ca nu-s singura. Dar oare peste 10 ani voi mai putea spune acelasi lucru?

Deja constientizez ca statutul de adult implica sacrificiu si chiar mai mult, un gen de indoctrinare, robotizare in activitatile zilnice plus o limitare a activitatilor considerate pana acum placute, revigorante. Nu zic ca nu trebuie sa existe asumarea responsabilitatilor, implicarea pe deplin in proiectele zilnice, ci doar ca e nevoie si de o implicare in viata pe verticala, in tot ce tine de planul cultural, afectiv, spiritual.

Insist pe anima, alma, corazon, suflet fiindca noi toti stim ca deseori un declick, o deschidere, o miscare pe latura asta te schimba pentru totdeauna. E cazul sa fie schimbarea pozitiva pe care ne-o dorim constient sau nu.


Asadar, hai sa inspiram si sa expiram cu forta si bucurie macar acum, cand primavara ia in natura totul de la zero barat si cand asteptam sarbatorile invierii. Poate o luam si noi ca atare si ne dam un refresh absolut. Garantez curcubeul de dupa.