Gelozia, furia, emotia, timiditatea, tracul sunt relatate ca fiind mai mult sau mai putin decisive inca de pe vremea epopeilor grecesti sau ale vikingilor. In aceste epopei ne intalnim cu crime pasionale, peregrinari interminabile sau inconsecventa inexplicabila. Complet diferite ca structura, iata ca cele doua civilizatii sunt predispuse la erorile umane crase in egala masura.
Mereu si mereu avem impresia ca inventam lumea, ca traim cel mai intens, ca nimeni nu stie ce-i iubirea, ca suntem capabili sa deslusim marile enigme din interior si din exterior, insa... Nu-i deloc asa: totul a fost deja experimentat, dar sub alta forma si in alt context. E esential sa intelegem ca trecutul e un bun povatuitor si ca merita luat in serios si pus la loc de cinste. Pe cat de mult povetele lui sunt mai vii in sufletul nostru, pe atat de mult analizam de doua ori inainte de a decide.
Evident ca exista varianta de a te conforma in fata vietii si de a ramane indiferent si cinic in orice situatie, imuabil si complet detasat. Pentru multi, este un drum prestabilit si bine gandit. Devine un mod de viata.
Pentru altii, care sunt la fel de multi, viata se simte mereu cu alta vibratie, cu alta kharma daca se poate spune asa, iar o noua zi este un nou inceput cu o deschidere de multe ori extrema fata de cei din jur, fata de situatii, fata de orice.
In fond si la urma urmei, suntem suficient de liberi ca sa ne croim o perspectiva proprie, un context care sa se asambleze in mod ideal atat cu noi cei din prezent, din nou, cat si cu noi cei din trecut. Fiindca trecutul nu poate fi nici modificat si nici intr-un caz sters cu o radiera minune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu