Try, cry, try

Cat de bine ne face singuratatea? Ce invatam din suferinta? Care e limita dintre durere si intelepciune sau maturizare?


Cand esti liber si singur, dar nu te agati cu disperare de al doilea statut, ai sansa sa faci ceva in timpul pe care ti-l administrezi cum doresti. Libertatea asta este uneori subevaluata: spatiul cu tine, autocunoasterea si posibilitatea de a nu da socoteala nimanui sunt extrem de importante. Cand ma gandesc la cat de stresata eram datorita fluturasilor din stomac sau pentru ca nu m-a sunat toata ziua; la fel si cu intalnirile: cum sa fac sa arat impecabil, cum sa par mai slaba, mai inalta sau mai trendy mandy. Fara stresul asta, constat ca fac toate astea, arat bine, ma simt bine in pielea mea, ma dichisesc, dar doar pentru mine si atat. O fac in mod natural, relaxata, fara sa ma sinchisesc de ce ar putea spune ceilalti, sau un partener de exemplu.


Revenind la libertate, ea consta in ordonarea si dezordonarea propriei zile, stari, emotii sau decizii. Daca am chef sa stau sa plang 2 ore la un film siropos, e ok: nu va fi nimeni care va face glume nesarate cu un ochi critic si ironic. Daca vreau sa stau sa muncesc continuu la un proiect timp de un weekend, fac asta si nu trebuie sa am remuscari ca am refuzat o invitatie la munte sau mare de exemplu. Si o faza funny: daca vreau sa mananc o cutie intreaga de inghetata cu ciocolata la miezul noptii pentru ca mi s-au inecat corabiile, fac asta si nu se uita nimeni lung la mine. :P


Poti iubi si poti fi iubit si in afara unei relatii de amor. Poti sa ai prieteni pe care sa-i admiri, la care sa tii; poti sa ai familia langa tine si sa le faci demonstratii de iubire mai des; poti sa faci un voluntariat la un spital, la un azil de batrani si sa aduci un zambet si o alinare. De ce sa ne limitam iubirea, cand suntem capabili si avem de oferit mult mai mult decat ne imaginam?


Spatiul cu noi insine ne ajuta in autoeducare: putem sa ne facem o analiza la sange si sa recunoastem unde am gresit, sa ne vedem fara menajamente greselile, pacatele, rautatile. Ca apoi sa ne apucam sa le corijam, sa le eliminam, sa scapam de praful asta adeseori dens asezat pe sufletul nostru.


Suferinta nu e si nu trebuie corelata cu singuratatea; e o iluzie sa crezi ca esti singur. E ca si cum iti inchizi obloanele si stai in casa, imaginandu-ti ca dincolo de tine, de casa ta e un hau imens. Nu-i asa. Iar daca suferim, daca ne doare, daca consideram ca totul e in neant, e cazul sa ne asumam egoismul si orgoliul. Astea dor. Dar suferinta prin care toti trecem la un moment dat ne invata ceva esential: sa fim mai blanzi si mai ingaduitori cu oamenii, sa fim capabili sa ne iertam pe noi insine dar si pe ceilalti.


Durerea si maturizarea...E ca si cu un copil care pentru primii sai pasi indura multe cazaturi. Nu te poti lasa invins de viata si de ce-ti ofera ea, bune sau rele.
Trebuie sa avem inocenta de a o lua de la capat incontinuu.


Cred ca o eternitate de cazaturi, de incercari, de dureri, de fericire, si tot asa este mai buna de mii de ori decat eternitatea drumului liniar, larg si inactiv.


"Doar viata pe care o traim pentru altii este o viata ce merita sa fie traita." – Albert Einstein

"Viata este uneori foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta." – Paulo Coelho

"Invata a muri! Cine invata sa moara, nu stie sa mai fie rob. El este deasupra sau cel putin in afara oricarei impilari." – Seneca