Pot oricand sa ma plimb prin oras, sa merg prin locurile noastre preferate, pot sa fac orice. Doar ca fara tine nimic nu e la fel. Iar si iar se iveste ceva care imi aminteste de tine: de la o banca banala din parc pana la surasul unui copil! Te vad in privirile unui strain, te vad in oricine…
Totul are legatura cu tine: de parca noi doi am epuizat tot spatiul posibil de pe pamantul asta in perioada cand eram “noi” si acum doare pana si prezenta in propria mea casa…
Timpul n-a stat in loc… anii s-au scurs, insa amintirile cu tine devin tot mai vii, mai reale, mai calde! Nu m-am ascuns de tine toata perioada asta… nu, n-as fi putut! Nu am incercat sa fug nicio secunda! Nu am incetat sa “lucrez” pentru formarea mea sau sa imbunatatesc anumite aspecte, ci dimpotriva!
Nici nu sunt, n-am fost si nici nu voi fi o singuratica! Am incercat si am si reusit sa traiesc o viata cat mai activa si sa uit de tine prin diverse activitati, mi-am facut noi prieteni, m-am transformat (inside and outside), am incercat sa iubesc…
Cu toate astea, iata-ma aici, gandindu-ma la tine: toate au fost in zadar! E ca si cum ieri ne-am fi dat sarutul de adio, de parca ieri am inceput si am sfarsit iubirea noastra! Tu imi dadeai sensul de care aveam nevoie… dar am fost incapabila sa-ti arat cat de minunat esti. Am incetat sa mai cred in mine, am incetat sa caut solutii, am pus bariere false intre noi… n-a fost lipsa iubirii, n-a fost nici macar vina ta… doar ca incetasem sa mai lupt, sa mai cresc “copilul” nostru – cum ii spuneam la inceput relatiei noastre!
Mi-e dor si doare… sufletul meu tanjeste dupa tine dar e mult prea tarziu. Nu pentru mine, ci pentru tine! Tu ai zis STOP. Si asa a ramas.
Asa ca nu-mi ramane decat sa ingrop definitiv iubirea, iubirea de care am fost capabila prin tine. Sa ingrop o parte importanta din mine. Nu se spune ca doar o data iubim cu adevarat? Daca asa e, la mine s-a intamplat. Tu ai fost acea prima iubire, singura impartasita cu adevarat! Si cat de frumos ai stiut sa-mi arati ca ma iubesti! Sufletul meu nu mai are resurse de cand ne-am terminat “noi”. Nu mai stie nici sa se bucure, nici sa spere, nici sa fie deschis cu adevarat!
Asa ca iata-ma la inmormantarea sumbra a acelei parti de suflet! Doar asa mai pot spera sa ma salvez… sa salvez ce a mai ramas din mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu