Made in Turkey

E greu de crezut ca un film european, realist dar un pic lacrimogen te poate face sa intelegi mai bine starea ta de fapt. E vorba de un film turcesc, "Issiz Adam"/"The Barren Man"/"Singuraticul" pe care l-am urmarit acum o saptamana si ceva si inca mi-a ramas bine intiparit in minte. E o poveste de dragoste, dar una in care te poti regasi, fiindca e foarte realist prezentata. Desi inceputul e parca rupt dintr-un basm, cu El care e atat de interesat de Ea, incat, dupa ce se vad intr-un anticariat si Ea pleaca, El o urmareste si-i face cadou cartea pe care si-o dorea. Si Ea nu prea-l baga in seama si chiar il respinge. Cam asa incepe. Asta mi se pare realist, pentru ca de fapt nu toate povestile de dragoste incep cu un coup de foudre. Ci se construiesc in timp, se consolideaza prin niste suisuri si coborasuri. Asa e si in cazul lor. Totul urmeaza cursul logic si firesc: tatonarea, indragosteala, apoi iubirea. Se pare ca nimic nu le poate distruge fericirea din relatia frumoasa, insa apare teama lui de a continua, de a se angaja definitiv, de a renunta la egoismul lui, la tabieturile lui singuratice. Dar poate ca despartirea aceasta e doar temporara. Asta va las pe voi sa aflati, nu mai divulg nimic.
De ce am spus ca acest film m-a facut sa ma inteleg mai bine? Fiindca am inteles ca fericirea e de scurta durata si viata are o duritate care te face mai puternic. Totul e sa stii sa te bucuri de scurtele momente de implinire din viata si sa te straduiesti sa nu te dezamagesti pe tine in restul timpului. Impacarea si multumirea ta sufleteasca e fundamentala si chiar te face sa relationezi mai bine si cu ceilalti, sa-i faci si pe ei fericiti.
Cu speranta ca veti vedea si voi filmul, astept impresii si pareri din partea voastra!
.