Asteptare

Viata e un adevarat tur al asteptarii.
Mereu asteptam momentul viitor, dimineata urmatoare, telul urmator, visul urmator. Si mi se pare ca are sens pana la urma, fiindca a nu avea o noua asteptare la modul propriu, nu figurat, e chiar trist. Ca sa nu mai vorbesc de modul figurat, cand avem asteptari legate de ceilalti sau de anumite situatii. In orice caz, am ajuns la concluzia ca asteptarea e buna. Decid ca de acum incolo sa elimin din vocabularul si comportamentul meu termenul nerabdare. La ce bun atata nerabdare, cand pot foarte bine sa astept. E chiar frumos sa astepti, fara a avea asteptari. Sunt impotriva asteptarilor legate de oamenii din jur, fiindca sunt chiar inutile. E clar ca nimeni nu poate fi chiar 100% pe masura asteptarilor noastre. Asa ca mai bine renuntam la aceste expectative ilogice si daunatoare.
In orice caz, asteptarea propriu-zisa implica un termen si un sens. Nu poti sa astepti ceva care nu exista sau in care nu crezi. De pilda, cunoasterea posibilului tel la care vrei sa ajungi din punct de vedere profesional, face asteptarea si munca adiacenta mai usoara. Daca crezi ca poti sa ajungi intr-un loc pe care deja il vizualizezi, e posibil, cu multa rabdare, sa si ajungi acolo. Daca stii ca acolo, undeva, te asteapta o persoana ideala pentru tine, in care chiar crezi, dar despre care nu cunosti nimic, pe care n-o poti vizualiza in niciun fel, chiar daca iti trebuie enorm de multa rabdare, cu siguranta ca la un punct terminus al asteptarii calme, o vei intalni! Asa mi se va intampla si mie, mai ales acum, fiindca am de gand sa astept persoana potrivita pe care in 22 de ani de viata n-am intalnit-o nicio secunda. Nici macar nu stiu cum arata, cu ce se ocupa, ce viseaza. Si imi place asta, fiindca imi alimenteaza curiozitatea. Da, recunosc: nu l-am intalnit pe Mr. Right si poate va trece mult timp pana cand il voi intalni. Cu siguranta cel putin dupa ce imi termin studiile doctorale!
Asteptarea e frumoasa: ai timp sa te analizezi, sa analizezi restul lumii, sa interactionezi cum si cand vrei cu ceilalti, sa ai libertate, dar o libertate limitata de telul spre care tinzi, acel deziderat personal, acea nevoie a sufletului fara de care viata ar fi searbada.
Nerabdarea e o prostie, fiindca uiti de fapt nevoia primordiala si te indrepti spre orice ti se ofera in proximitate, fara a cumpani lucrurile, fara a vedea crasa nepotrivire.
Pe toate planurile, asteptarea are un rol, la fel si rabdarea, iar rasplata pentru cele doua e minunata de fiecare data, fiindca a presupus efort si timp. Totul cere timp in viata, si noi uitam asta in acest secol al vitezei. Dar nu timpi morti, ci un timp in care sa ne formam, sa ne cultivam, sa muncim pentru tot ceea ce ne dorim, pentru atingerea scopurilor profesionale si personale.
Reflectati la asta! Nu e un timp mort!