Iata-ma facand ceva care imi place: sa tastez cu degetele cu unghii colorate (french manichiure-sac), formand cuvinte potrivite unui jurnal de bord. Nu bordul corabiei, ci bordul vietii mele de acum. Am revenit la o stare initiala de fericire, improspatare si relaxare mentala. Poate ca tot ce s-a intamplat pana la acest moment a fost un vis ireal, in care au alternat stari de extaz si stari jenante de tristete. Nu stiu. Dar stiu ca am fugit din locul in care am dat examenul vietii de cuplu si l-am luat, dar de una singura. Acum am inteles valentele pozitive dar si negative ale convietuirii cu cineva, singuratatea in doi sau extazul implinirii. Depasind acest mic examen, mi-am dat seama ca sunt mediocra: inca n-am ajuns la maturitatea deplina, dar am invatat un lucru. Pur si simplu conteaza compatibilitatea si comunicarea reala intre doi oameni care tind sa fie pe aceeasi lungime de unda. Am zis "tind", considerand ca "a fi" inseamna ceva extraordinar si destul de rar.
Acum fac efortul permanent de a ramane cu picioarele pe pamant, concentrata pe optimismul meu si pe cheful meu vesnic de viata. Dar ma doare timpul in care am ratacit in locuri spirituale complet diferite de mine. Eh, asta e acum. Doar viata e o zbatere permanenta, in care gresim, apoi iar ne indreptam si tot asa. Daca am fi toti intelepti din tinerete, ar fi mare lucru, desi poate ca ne-am pierde complet farmecul si spontaneitatea.
In jurnalul meu de bord ar fi de notat si o realizare: mi-am regasit pacea interioara si calmul. Poate si datorita studiului din perioada aceasta mirifica a "stresiunii", cand am fost nevoita sa stau frumos acasica si sa ma pun cu burta pe carte.
Inchei cu niste versuri frumoase:
" Cel care intelege
este un strain
Cel care vede
n-are stele"
("Fulguratie", Nichita Stanescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu